Criza alimentelor în România, o posibilitate reală: vor crește prețurile de trei ori la mâncare, conform experților
În doar câteva săptămâni, prețurile la principalele alimente s-ar putea tripla pe teritoriul României, iar tendința pare să fie una inevitabilă, cea mai recentă consecință a scumpirilor energetice și de carburant.
Totul a început de la scumpirile de pe piața de energie. Deși a durat un pic până când acestea au ajuns la utilizatorii finali datorită măsurilor de compensare și plafonare, realitatea începe să ne lovească, iar primii afectați au fost clienții industriali. Din acest motiv, energia mai scumpă s-a reflectat deja într-o creștere a prețului la îngrășăminte și, inevitabil, la combustibil. În acest moment, producătorii agricoli sunt convinși că, fără o intervenție deșteaptă a Guvernului, efectele asupra coșului de cumpărături al românilor va fi devastator.
Mâncarea românilor, un lux
Alimentele românilor s-au scumpit în medie cu 7% în ultimul an, conform datelor agregate de Institutul Național de Statistică. Pe primele locuri s-au aflat uleiul, cartofii și mălaiul. Ministrul Agriculturii este încrezător că această realitate și ceea ce urmează să se întâmple în piață reprezintă o consecință a crizei energetice.
„Scumpirile la energie și gaze naturale și modul haotic în care s-a liberalizat piața energetică a cauzat un bulgăre care s-a tot rostogolit și lovește tot mai multe sectoare”, spune Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.
De partea cealaltă a baricadei și avertismentul care, în opinia mea, contează cel mai mult vine de la fermieri și face referire la prețul alimentelor. „S-ar putea să se și tripleze. Problema este că puterea de cumpărare nu există. Noi putem să le triplăm, dublăm, să le facem de 10 ori mai mari. Cine mai cumpără? Dacă într-o luna Guvernul nu intervine rapid nu vom avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri, vom avea șomaj. Va fi un efect atât de mare pe care nu-l va mai controla nimeni”, spune Ștefan Nicolae, președinte Agrostar.
Iar ca să înțelegi că problema nu este una fictivă, este suficient să ai în vedere că anul acesta a început cu secetă și prețuri foarte mari la îngrășămintele chimice, la energie. Este inevitabil ca acești parametri economici să nu se reflecte în produsele finite. Un avertisment în acest sens a fost emis și de BNR, care estimează că până în luna aprilie a acestui an am putea avea o inflație de 11,2%.
Dacă ești curios, alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ianuarie 2021 – ianuarie 2022 sunt următoarele: ulei alimentar – 25,76%, cartofi – 25,67%, mălai – 17,02%, margarină – 13,05%, făină – 12,81%, pâine – 10,99%.